Mitropolitul Bartolomeu Anania si Securitatea. DOC/VIDEO

Calomnii si denigrari la adresa Mitropolitului Bartolomeu

În urma apariţiei în paginile cotidianului „Evenimentul Zilei“, în zilele de 11 şi 12 ianuarie 2010, sub semnătura jurnalistei Mirela Corlăţan, a unor articole denigratoare la adresa Mitropolitului Bartolomeu al Clujului, dam spre publicare urmatorul text:

„Articolele pun pe seama Mitropolitului Bartolomeu o serie de acuzaţii privitoare la colaborarea cu fosta Securitate, însoţite de documente din arhiva CNSAS. Semnatarul articolelor uită că pentru a demonstra calitatea de informator sub nume conspirativ trebuie să aducă probe concludente şi indubitabile (declaraţie olografă şi angajament de colaborare semnat) şi nu doar simple analogii literare şi alăturări de texte.
Fără aceste probe, asupra demersului jurnalistic planează suspiciunea calomnierii şi denigrării, fapte incriminate, în instanţă, de Codul Penal, soluţie pe care o luăm în calcul, în cazul în care jurnalista nu îşi demonstrează limpede afirmaţiile, sau şi le retrage, după caz.
E bine de ştiut că Mitropolitul Bartolomeu şi-a afirmat deschis poziţia ca dosarele deţinute de CNSAS pe numele său să fie cercetate şi, la nevoie, publicate, declarând deschis că nu a colaborat cu serviciile secrete «nici în detenţie, nici în libertate; nici în tară, nici în străinătate; nici cu angajament, nici fără angajament; nici cu nume conspirativ, nici cu nume propriu».
Astfel de articole calomnioase apărute în presa ultimelor două decenii confirmă faptul că necesara purificare a societăţii româneşti postcomuniste, prin deconspirarea Securităţii, s-a început prea târziu, pe o bază legală incertă şi cu instrumente incomplete, pentru ca acum să fie condusă de unii mercenari mediatici, care murdăresc şi ultimele repere morale ale vieţii noastre publice“.

Biroul de Presa al Arhiepiscopiei

Pr Bogdan Ivanov

Posted in Documente, Eveniment, Film si video, Galerie, Marturii, Regimul comunist, TOP NEWS | Tagged , , , , , | 2 Comments

Chisinaul, intre Apocalipsa si Nirvana: Marian Lupu, presedinte!

Marea cumpănă, aş zice chiar mai mult, apocalipsa de importanţă locală se apropie implacabil, se strânge funia la par şi nu există cale de scăpare. Adică, o şansă ar exista totuşi, doar una singură, şi ea se numeşte Marian Lupu. Rămâne doar să ne agăţăm de ea, să ne ridicăm cu toţii până la înţelegerea adevăratei dimensiunii (spirituale, nu fizice) a acestei figuri emblematice şi atunci ni se va deschide drumul către Nirvana.

Alegerea preşedintelui – problema democraţilor

Viaţa politică este extrem de interesantă şi palpitantă. Azi zici una, mâine spui alta, poimâine gândeşti cu totul altceva, cum zicea şi Marian Lupu. Uneori, între o declaraţie şi alta, diametral opusă, nu trec nici două zile. Ieri interesul (naţional) ne-a cerut una, astăzi ne cere altceva. Şi cu interesul nu te pui!

Cam pe la mijlocul lunii ianuarie, când candidatul indubitabil al alianţei începuse deja să-şi tragă de mânecă partenerei, că ar fi cazul să se discute cu comuniştii, că ar trebui convins Voronin să-l facă preşedinte, şeful liberal-democraţilor i-a spus „de o manieră” subtilă să-şi cam ia gândul de la aşa ceva. „Partidul Liberal şi Partidul Liberal Democrat vor contribui solidar la alegerea şefului statului, însă rolul de a începe negocierile cu Partidul Comuniştilor îi revine Partidului Democrat şi lui Marian Lupu, care este candidat la funcţia de preşedinte”, a precizat Vladimir Filat în cadrul unei emisiuni televizate. În opinia (de atunci) a lui Filat, alegerea şefului statului ar depinde exclusiv de dorinţa actorilor politici, adică a deputaţilor comunişti, care ar trebui să-şi expună clar condiţiile, pentru ca acestea să poată fi luate în considerare. Altfel spus, Filat l-a asigurat pe Lupu că alianţa îl va vota, aşa cum a fost înţelegerea, dar nu mai mult de atât. În felul acesta, şeful PLDM a sugerat maliţios că tratativele cu comuniştii rămân pe seama democraţilor care au deja experienţa unor astfel de negocieri.

Sigur că Filat nu a negat necesitatea unui dialog cu comuniştii, în numele „interesului naţional”. Totodată, acesta a lăsat să se înţeleagă că, ori discuţi, ori nu discuţi, rezultatul oricum va fi acelaşi. „Totuşi, ar fi ridicol să credem că, dacă le va fi oferită o funcţie, comuniştii vor vota preşedintele”, a opinat Filat, anulând orice urmă de speranţă care ar mai fi pâlpâit în sufletul şi aşa măcinat de disperare al „singurului candidat al alianţei”. Nu putem să nu vedem aici şi o doză de satisfacţie răutăcioasă din partea liderului PLDM, pentru că acum Lupu nu mai este în situaţia de a pune condiţii, plin de sine şi arogant, ca atunci când negocia cu atâta elan, pe două fronturi, crezând că-i păcăleşte pe toţi şi dă lovitura vieţii sale. Ar fi cazul să ne preocupăm mai puţin de alegerile prezidenţiale, a mai spus Filat, imediat după aprobarea componenţei noului executivului în Parlament, şi să ne bucurăm că avem, slavă Domnului, Guvern (cu el în fruntea acestuia!) care trebuie să implementeze programul de guvernare. Fără îndoială, un prim-ministru nu are când să se preocupe de frustrările unora, atunci când are de guvernat o ţară.

Vizită de curtoazie la „colegii comunişti”

Ce s-a întâmplat mai apoi şi cine i-a temperat premierului cheful de ironii, nu se ştie. Cert este că, în scurt timp, a urmat o întâlnire tête-à-tête între Lupu şi Filat (fără Mihai Ghimpu care, potrivit celor doi, mai explora cine ştie ce meleaguri străine). După această întâlnire la care s-au discutat, chipurile, treburi de stat, ca între doi înalţi demnitari, lui Vladimir Filat nu i s-a mai părut atât de năstruşnică ideea dialogului cu comuniştii. În scurt timp, a fost mobilizat chiar un „desant” din partea alianţei care să fie aruncat în bârlogul duşmanului. Şi ne întrebăm şi noi: cine l-o fi îndreptat pe Filat pe calea cea bună? Poate comisarul pentru Afaceri Interne al UE, care tocmai a avut drum pe la Chişinău, ori poate alţi parteneri externi de-ai premierului, care nu mai găsesc amuzantă ideea alegerilor permanente în Republica Moldova.

Aşa ori altfel, după prima întrunire a Consiliului AIE, deputatul PLDM, Mihai Godea, democratul Dumitru Diacov şi liberalul Ion Hadârcă au fost delegaţi să discute cu comuniştii, pentru a găsi o soluţie de alegere a şefului statului. Până la urmă, toate aceste negocieri ar fi trebuit să se reducă la una: comuniştii să renunţe la ideea unui candidat apolitic. Preşedintele democraţilor chiar a pus problema foarte clar: vrem să ştim dacă propunerea colegilor comunişti poate fi schimbată. Greu de spus, dar mai degrabă că nu. Ei, dar întrebarea vină n-are. Aşa că, la rugămintea „colegului democrat”, capul PLDM şi-a călcat pe inimă, nu a mai insistat că ar fi treaba lui Lupu să-şi regleze conturile cu comuniştii şi a mers, în persoană, să-i întrebe pe aceştia de sănătate.

Comuniştii l-au asigurat că se simt bine şi în deplinătatea facultăţilor mintale, drept dovadă înmânându-i un dosar impunător, de peste 1500 de pagini, cu propuneri şi viziuni privind dezvoltarea Republicii Moldova şi cu îndrumarea ca guvernarea să nu uite de necazurile oamenilor. Şi cam atât. Iar Filat a luat frumos mapa şi, uite, parcă şi datoria şi-a făcut, dar şi Lupu a rămas tot unde a fost.

Opoziţia îşi consolidează baricadele

Să vedem, deci, care sunt şansele candidatului-fără-de-şanse de a fi ales în funcţia de preşedinte. Puterea şi opoziţia par să se situeze pe poziţii ireconciliabile. Opoziţia vrea în continuare candidat apolitic, iar Lupu vrea în continuare, cu aceeaşi ardoare, să fie preşedinte. În concluzie, vorba lui Lupu, spaţiu de negocieri – ioc. Nu i-a convins pe ortacii lui Voronin nici disponibilitatea preşedintelui de onoare al PD şi negociator din partea alianţei de a le asigura îndeplinirea unei liste de solicitări. Comuniştii au negociat deja cu Diacov, aşa că puţin probabil să mai încerce o dată. Nu au avut efect nici chemările la raţiune ale lui Diacov. Or, numele candidatului pe care l-ar putea vota comuniştii este, categoric, altul decât Marian Lupu. Şi ca să nu rămână loc de dubii, comuniştii au semnat un soi de jurământ, un angajament politic prin care s-au obligat să-şi folosească mandatul „în strictă conformitate cu deciziile colective ale Partidului Comuniştilor”. (Iată că până acum nu i-a dat nimănui prin cap să facă asemenea jurăminte, asta dacă nu ţinem cont de faptul că membrii alianţei de guvernământ s-au obligat, prin acord semnat de cei trei lideri, să se respecte reciproc.)

Până la urmă, dialogul dintre putere şi opoziţie s-a încheiat înainte de a fi început. Comuniştii au precizat că negocierile ar putea începe doar după ce va fi anunţată oficial data alegerilor prezidenţiale în Parlament. Evident că acesta este doar un pretext, destul de prost camuflat.

„Lupu ne-a privit în ochi şi ne-a minţit”

Nu putem şti acum cu exactitate dar, dacă Marian Lupu nu s-ar fi considerat mai „şmecher” decât toţi şi nu-i folosea pe comunişti drept armă de şantaj în negocierile cu Filat, poate că astăzi avea nişte şanse să obţină voturile mult râvnite de la aceştia. Dar Lupu a vrut să obţină totul şi încă ceva pe deasupra, iar modul în care i-a dus de nas sau, ca să folosesc o expresie mai elegantă din lexicul rafinat peste măsură a candidatului nostru, „i-a avut” pe comunişti, a făcut, practic, nule şansele acestuia. De asta ne putem da seama şi din declaraţiile furibunde ale unor reprezentanţi ai PCRM, în special, ale lui Vladimir Voronin şi Vadim Mişin. Calificativele de „mincinos” şi „potlogar politic” sunt doar cele mai blânde dintre ele. „Acest individ a minţit din prima şi până în ultima zi. Ne-a privit în ochi şi ne-a minţit”, a spus Mişin, în cadrul unei emisiuni televizate. Astfel că, ar fi de mirare „să li se ridice mâna” şi să-l voteze acum pe Marian Lupu. De aici, şi măsurile sporite de precauţie, cu jurăminte şi angajamente.

Şi ca să fie lucrurile clare, PCRM şi-a retras miercuri, 2 februarie, iniţiativa legislativă cu privire la modificarea articolului 78 din Constituţie, tocmai când se intenţiona punerea acestuia pe ordinea de zi a uneia dintre apropiatele şedinţe ale Legislativului. Amintim că, potrivit proiectului, alegerea preşedintelui urma să se desfăşoare în trei tururi: în cazul în care candidatul nu acumulează 61 de voturi în primul tur, în turul doi numărul necesar de voturi scade până la 57, apoi până la majoritatea simplă de 52 de voturi în cel de-al treilea tur.

Deşi anterior preşedintele de onoare al democraţilor, Dumitru Diacov, credea şi el că un preşedinte de ţară apolitic este mai bun decât unul angajat politic, acum nu mai crede aşa. Iar Marian Lupu consideră chiar că un preşedinte care nu este „parte a unor aranjamente şi obligaţiuni” ar putea să acţioneze mai de capul lui, sau, cum a formulat interimarul în stilu-i inconfundabil, „de o manieră care să perturbeze tot sistemul politic”.

Marian Lupu se consideră un candidat potrivit pentru funcţia de preşedinte, pentru că, zice el, este o persoană constructivă şi flexibilă, iar alta mai bună deocamdată nu a fost propusă. Atâta doar că alţii ar putea să creadă un pic mai altfel…

Ioana FLOREA, Flux Chisinau

Posted in Anti-Romania, Basarabia, Bucovina, Eveniment, TOP NEWS, Transnistria, Ziaristi Online | Tagged , , , , , , , | 1 Comment

Bombele lui Boanchis: De ce l-aş vota iarăşi pe Băsescu. Revoluţia de piftie

De ce l-aş vota iarăşi pe Băsescu

Mulţi îmi reproşează că sunt cu Băsescu, în condiţiile în care pensionarii suferă, iar guvernul Boc reprezintă o calamitate. Şi de-ar fi aşa, măcar sunt dezinteresat, nu stipendiat ca împuţiciunile de la ICR.

Da, guvernul Boc e o ruşine! Iar eu ţin cu Băsescu prin ricoşeu, pentru că nu am variante. În ’90, când mergeam în Piaţa Universităţii şi mă voi mândri toată viaţa cu asta, Băsescu, omul care se dă azi de dreapta, era în FSN-ul odios al propagandistului Iliescu Ion. Eu l-am votat pe Raţiu şi aşteptam întoarcerea Monarhiei, Băsescu săpa să ajungă ministru fesenist. Cei care susţin că Băsescu a fost comunist greşesc. A fost la fel de comunist cum e azi de dreapta. A evazionat orice ideologie, rămânând acelaşi vaporean tupeist. Recunosc că meseria de marinar mi l-a făcut simpatic. Am motive materne şi conjugale să iubesc oamenii mării. Şi, oricum, îl prefer pe un bişniţar de parâme unor politruci. Ce meserie au Antonescu şi pesediştii? Sunt gargaragii. PSD-ul a avut doi lideri importanţi. Pe activistul Iliescu Ion şi pe Adrian Năstase, un intelectual autentic, dar fără lipici la electorat. În rest, derbedei care i-au învăţat pe români cum arată hoţia de stânga. Şi PDL-ul geme de ciorditori. Mai inculţi şi mai nesimţiţi decât pesediştii. Unde m-aş putea refugia, însă, cu ştampila, ca să scap de Băsescu? În mod normal, la PNL. Dar de când această gaşcă şi-a vândut tradiţia monarhică pentru un televizor, fiindcă asta înseamnă partidul de Poartă-n Casă al „profesorului” (oho, securistul se dă burghez!) Voiculescu, până şi PSD-ul mi se pare mai onorabil decât PNL-ul.

Revoluţia de piftie

Antena 3 a făcut o paralelă inspirată, chiar grozavă, între situaţia din Egipt şi bălăcăreala orientală de la Bucureşti.

Aflând că Jandarmeria a cumpărat nu ştiu ce gloanţe chioare, puşcoace sau bătătoare de covoare, colegii şi, totodată, fanii sopranei Dana Grecu Pauker au ajuns la înţeleapta concluzie că scandalul din Egipt se va muta la Bucureşti. În primul rând că Jandarmeria nu s-a înarmat. Mai degrabă au intrat şefii instituţiei în vreo combinaţie. În al doilea rând, vardiştii români n-ar fi în stare să menţină ordinea nici într-o sală de sport din Feteşti, la campionatul judeţean de ping-pong. Şi dacă începe revoluţia, ce? Îl punem pe „profesorul” Voiculescu faraon. Să moară peştii mei dacă „fostul mare hocheist”, cum îi place să fie alintat, n-ar da bine în poză cu crosa, ca voievozii cu paloşul! Organizăm răzmeriţa pe patinoar, cu „fostul mare hocheist” băgând bodicecuri puterii. Dacă-i cuminte, îi dă Băsescu şi nişte gheaţă din carafa lui cu sirop scoţian. Dacă nu, o să-i eclipsăm oricum pe egipteni, cu tot cu revoluţia lor de iasomie. Noi vom face revoluţia de piftie sau de saramură. În cazul în care nu vom reuşi, aşteptăm vara, că sigur se descurcă „profesorul” şi pe role. Plus că nu trebuie să renunţe la crosă. Fantastică imagine! Faraonul Voiculescu pe role, ţinând crosa ca pe un sceptru! Ce să mai, Winnetou în capitalism! Susţinut, bineînţeles, de partidul său de Poartă-n Casă (de aici vine PC, repet!), care are mai puţini membri decât aliaţi.

Razvan Ioan Boanchis – National

Posted in Eveniment, Opinii, Razvan Ioan Boanchis, TOP NEWS | Tagged , , , , , | 4 Comments

Cristi Botez – Jurnal de Razboi: Au aparut lunestii. Rezervele hotelului sunt pe terminate. Ultimatumul e aici. FOTOgalerie

Cristi Botez pe Facebook:
Ora 21:
Rezervele hotelului in care stau sunt pe terminate. City View Hotel inseamna de fapt doar un etaj, al cincilea, dintr-o cladire veche din Al-Tahrir Square. In seara asat am mancat, toti ziaristii (16), peste cu orez. Painea s-a terminat. Apa, doar la robine. Mai sunt doar cateva cutii de Coke si sucuri. 2,50 $ bucata. Sincer, as bea o Stella Artois!

Ora 19: Suporterii presedintelui Hosni Mubarak rascolesc hotelurile din Cairo in cautarea jurnalistilor straini, anunta televiziunea Al Arabiya.

Cristi Botez pe Blog: Lunetisti pe acoperisurile din Cairo!

Focuri de arma au inceput sa se auda din nou in piata Tahrir din centrul capitalei egiptene, declara freelancer-ul Cristian Botez, intr-un interviu acordat joi HotNews.ro, de pe celebra baricada care separa grupul de protestatari de simpatizantii regimului Hosni Mubarak.

Cristian Botez povesteste ca prima persoana a fost impuscata in cursul serii si este ranita destul de grav. Lumea din piata se teme ca focurile de arma sunt trase de lunetisti si oamenii sunt extrem de reticenti fata de ziaristii americani.

In general, victimele sunt din randul protestatarilor si de regula au rani la cap si sunt cusuti pe viu la punctele de prim-ajutor, povesteste Cristian Botez.

Ziua a 10-a: Cairo, luptele continua. Corespondenta speciala pentru Hotnews

Am reusit sa trimit cateva fotografii si o corespondenta pentru Hotnews (deschide) cu luptele petrecute in aceasta dimineata in Piata Tahrir din Cairo.

Vedeti AICI o Fotogalerie

Cristian BOTEZ – Reporter Special

Posted in Cristi Botez, Eveniment, Reportaj, TOP NEWS | Tagged , , , , , , | 3 Comments

In Memoriam Parintele Bartolomeu Anania: De ce murim. VIDEO

Video: AndreiuCucu
Foto: Makara Lehel

Posted in Eveniment, Film si video, Galerie, Ortodoxie, Romanism, TOP NEWS | Tagged , , | 2 Comments

Editorialul Zilei: “Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra…”

Nici nu plecase bine dintre noi, în geroasa şi întunecata seară de 31 ianuarie, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Dumezeu să-l odihneasca în pace!, că s-au şi opinitit degrabă clevetitorii de meserie, cu osârdia maladivă care îi caracterizează, să “spumege” “ vrute şi nevrute, şi toate urâte, despre Înalt Prea Sfinţia Sa.

N-au avut nici măcar ruşinea să aştepte ca acesta să fie înmormântat, aşa cum a cerut, în pământ reavăn, adus de la mănăstirea Nicula – Gherla, mânăstire unde, se spune, ar fi dorit de fapt Mitropolitul să fie îngropat, dar nu a fost să fie aşa pentru că ar fi existat “riscul” ca mormântul sau să devină loc de perpetuu pelerinaj, ceea ce unora nu le-ar fi priit deloc…

Ci, s-au repezit ca dracii, să tropăie învârtejit, cu copitele lor ascuţite şi să spurce cu bala lor spurcată memoria înaltului ierarh, care a slujit cu adevărat şi a păzit, cu sfinţenie, ortodoxia noastră atât de greu încercată de la o vreme încoace.

Că a avut suişuri şi coborâşuri în viaţă, că a greşit sau nu faţă de semeni, faţă de foşti săi camarazi, faţă de Dumezeu, nu au nici ei, nici noi căderea a judeca si a da sentinţe, ci doar Cel de Sus! Şi judecata sa va fi, negreşit, una dreaptă!

Aflu acum că aceeaşi clevetitori şi nimurici, iscaţi din cine ştie ce adâncuri ale nevoliniciei şi bicisniciei, poartă vorba prin lume, tot mai apasat, cui are timp să-i asculte, că Mitropolia Clujului va fi desfiinţată. Aşa o fi vrerea unora, asta e sigur. Dar vrerea lui Dumnezeu este alta şi, la fel de negreşit, doar aceasta se va împlini!

Maria Petrascu

Posted in Eveniment, Maria Petrascu, Opinii, TOP NEWS | Tagged , , , | 3 Comments

Cristi Botez: "Va fi razboi!". O noua corespondenta speciala din Egipt, de… Cristian Pantazi, HotNews?

Freelancer-ul Cristian Botez, aflat la Cairo, povesteste pentru cititorii HotNews.ro atmosfera din piata Al-Tahrir si care este starea de spirit a protestatarilor, dupa ciocnirile violente din noaptea de miercuri spre joi cu manifestantii pro-Mubarak. Toti spun insa ca ziua decisiva va fi maine. In vinerea mare. “Va fi razboi! Va fi macel!”, spun oamenii.

Ora 13.00 Dupa o noapte in care tirurile de arme in Piata Al-Tahrir nu au contenit, inregistrandu-se alti trei morti si sute de raniti, primele ore ale diminetii au fost relativ calme. Incepand cu ora opt, sute de egipteni care contesta regimul lui Mubarak s-au adaugat celor care nu parasisera piata. Unii dintre manifestanti inca se odihneau dupa luptele din timpul noptii, altii incercau sa sterga urmele devastarilor. Practic, caldaramul a fost distrus in totalitate, pietrele fiind singurele arme ale protestatarilor. Tineri si femei imparteau paine si apa celor care luptasera in timpul noptii cu suporterii lui Hosni Mubarak. In mai multe locuri se organizasera, pe trotuare sau peluze, puncte de prim ajutor, pe unde se perindau cei raniti.

In dreptul Muzelui National de Istorie, mai multe vehicule civile si militare fusesera incendiate. In confruntari s-au folosit din plin cocktailuri Molotov.

La citeva sute de metri mai incolo, spre Nord, spre soseau 6 Octombrie, era baricada ridicata de protestatari si care in timpul noptii fusese cucerita de sustinatorii lui Mubarak. Pana in ora pranzului se stransesera acolo in jur de 2.000 de oameni. Barbati, femei si copii. Multi dintre ei purtau urmele macelelui. Bandajati, la cap sau la maini, schiopatind, cu hainele pline de sange, murdari, cu fetele innegrite, dar hotarati sa moara, mai degraba, decat sa cedeze baricada.

Dincolo, pana la soseaua suspendata sub care se stransesera, pana la ora pranzului, doar cateva sute de simpatizanti radicali ai lui Mubarak, se formase un cordon militar de tampon. Cel mult doua sute de militari inarmati cu arme automate si vreo 20 de tancuri. Din cand in cand, de dincolo de militari se aruncau bolovani. Protestatarii, insa, se calamu unii pe altii, evitand confruntarea. “Noi vrem o revolutie pasnica, dar Mubarak vrea sange”, spune ei. Scandarile nu contenesc. “Jos Mubarak!”, “Noi ramanem aici, tu sa pleci!”. Unul din protestatari, ranit noaptea trecuta, mi-a aratat glontul pe care medicii i-l scosesera din sold. “E dintr-o arma a agentilor lui Mubarak!”, imi spune el.

Strazile laterale din imediata apropiere a baricadei sunt supravegheate de protestatari urcati pe terasa unor blocuri din apropiere. Peste tot sunt filtre. Nimeni nu trece necontrolat de acte, neperchezitionat. Din cand in cand, cate un simpatizant al lui Mubarak mai cade in mainile revolutionarilor. Desi este protejat de cei care il prind, in cateva clipe este umplut de sange.

La toate aceste scene aisista si chiar participa si copii de 10-12 ani. Prezenta femeilor este activa. Strang pietre alaturi de barbati, poarta pancarde, scandeaza. Protestatarii spun ca azi s-ar putea sa fie liniste, desi atmosfera este extrem de tensionata.

Daca suporterii regimului vor veni din nou spre piata, este posibil ca violentele de ieri si de azi noapte sa se repete. Poate cu o virulenta mai mare. Toti spun insa ca ziua decisiva va fi maine. In Vinerea Mare. “Va fi razboi! Va fi macel!”, spun oamenii.

Cristi Botez – Reporter Special

Vezi si Cristi Botez, reporter special, transmite de sub ploaia de gloante din Cairo. Ziaristi Online, in direct, din Egipt. FOTOGRAFII EXCLUSIVE »

Posted in Cristi Botez, Eveniment, EXTERNET, Reportaj, TOP NEWS | Tagged , , , , , , , , | 3 Comments

Parintele Bartolomeu Anania: "Dragii mei…"

“Dragii mei,

de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.

Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”, i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit”.

http://BartolomeuAnania.blogspot.com/

Vezi si: Drum bun, Parinte Anania!

Posted in Eveniment, Fotografi si fotografie, Galerie, Ortodoxie, Profetism Romanesc, Romanism, TOP NEWS, Traditie, Cultura, Civilizatie | Tagged , , | 2 Comments

Cristi Botez, reporter special, transmite de sub ploaia de gloante din Cairo. Ziaristi Online, in direct, din Egipt. FOTOGRAFII EXCLUSIVE


Curajosul reporter special Cristi Botez, un veteran al celor mai importante razboaie din ultimii 2o de ani, incepand cu evenimentele din 1989, la care a luat parte, n-a stat mult pe ganduri cand a vazut ca “incepe” ceva si in Egipt si s-a suit in primul avion spre Cairo, de unde transmite acum, aproape “live”, ca free-lancer, pentru cititorii si ascultatorii romani. Isi foloseste blogul si da mesaje pe Twitter si pe contul de Facebook, unde azi noapte a postat din ora in ora evolutia dramatica  a situatiei. Ziaristi Online va fi oglinda relatarilor lui pe parcursul deplasarii sale dificile, mai ales ca nu se afla sub protectia nici unei institutii de media, private sau publice. Noi suntem cu el si el este cu noi. Urmariti transmisiile sale. Preluam, “live”:

Cristi Botez pe Facebook:

E ora patru dimineata. Sunt in camera mea, 508 de la City View Hotel, chiar in marginea pieteti Al-Tahrir. Iuresuk a reinceput. De un sfert de ora se trage in continuu. Sunt foxuri de pistol. Chiar sub balconul meu. Suntem vreo 15 ziaristi aici, blocati impreuna cu personalul hotelului. De furia mukltimii ne despart doua usi klegate cu un lant. In departare, la cateva sute de metri se aud yiruri de aerme mai mari…

Ora -4.15 focuri de arme automate/.

Se aud tipete disperate. De oameni raniti. se aude o femeie tipand isteric…

Apoi pe Blog:

Este abia trecut de patru dimineaţa, 3 februarie. Pe strada de lângă hotelul în care stau, în Cairo, iureşul nu conteneşte. Focuri de pistol, câteva sute de metri mai încolo, rafale de pistoale automate, scandări, lovituri ritmate date în gardurile de tablă, scandări, ţipete de dispereare sau durere. Citz View Hotel este situat chiar în marginea Pieţei Al Tahrir, uriaşa scenă în care au loc confruntările dintre protestatarii lui Mubarak şi ssusţinătorii acestuia.

Postez câteva fotografii pe care le-am făcut în nebunia de ieri. Intr-una din ele se vede si hotelul, balconul meu fiind al doilea, pe lateral, la etajul 5. Intr-o altă imagine este puştiul de 12 ani , despre care am relatat ieri, capturat de protestatari si care era sa sfarşească linşat. Iar scene dintr-astea au fost de ordinul zecilor. Intr-o alta fotografie se vede partea de sus a unui bloc. Acolo se urcaseră, la un moment dat, mai mulţi simpatizanţi ai lui Mubarak. De acolo au început să arunce cu pietre şi chiar cu borduri asupra mulţimii de jos. La 50 de metri de mine…

La ora la care scriu, 5 si ceva, dimineata, in piata si pe străzile din jur se trage în draci. Alte noutăţi, în cursul zilei, pe Hotnews şi la Antena 1 si 3. Posibil si la Nasul, pe 10 TV, unde am avut si aseara o interventie telefonică.

Mai multe fotografii aici: Haos în Cairo. Ploaie de pietre, gloanţe, sticle Molotov

2 Februarie:

Am reusit sa intru pe internet. Incerc sa postez cateva fotografii pe fuga. Cea cu mine e de azi dimineata, cand am ajuns. N-am mancat nimic de aseara. Afara se trage incontinuu. Ma duc din nou in Piata Tahrir.

UPDATE 1: Internetul functioneaza sporadic. Fotografiile se incarca greu. Mai postez cateva.

Cairo, ora 17.30. Egiptenii se lupta cu egiptenii. Este macel. In fata mea, un copil de 12 ani a lovit un alt pusti cu un bolovan dislocat din pavaj. L-a lovit cu ura. Sangele a tasnit. Se intuneca. Nu mai stii cine e langa tine. Oricine ar fi, este automat dusman.

Militarii s-au retras in taburi. Nici urma de politie. Fiecare e pe cont propriu. Si noi, ziaristii, la fel. Fac fotografii. As vrea sa le pot trimite.

Corespondenta de la Cairo pentru Hotnews.

AUDIO Cristian Botez, ziarist roman aflat in Cairo: “Copii si adolescenti sint in mijlocul luptei / Usile hotelurilor sint baricadate cu mobilier / Toti militarii s-au retras in tancuri”
Miercuri, 2 februarie 2011, 17:15
Freelancer-ul Cristian Botez, aflat in acest moment la Cairo, a relatat pentru HotNews.ro evenimentele petrecute in Piata Tahrir pina la mijlocul zilei de miercuri. “Dupa ora 13.00, situatia a degenerat, cele doua tabere ciocnindu-se violent. Adolescenti si chiar copii sint in mijlocul luptei”, spune ziaristul roman.

Asculta o relatare impresionanta din cel mai fierbinte loc al planetei.
(reprodusa in Video de mai sus)

Cele mai importante informatii:

– Pina la ora 13.00 situatia era calma. Pina la acea ora, taberele s-au confruntat verbal. Apoi, situatia a degenerat

– Nebunia a inceput dupa ora 13.00

– Un razboi teribil. In jumatate de ora au aparut primii raniti, pentru ca cele doua tabere ataca in valuri succesive

– Copii si adolescenti sint in mijlocul luptei

– Militarii care vegheau pe tancuri s-au retras in vehicule

– Jurnalistii s-au retras in hoteluri

– Un jurnalist francez a fost ranit serios la picior

– Usile tuturor hotelurilor au fost legate cu lanturi, sint baricadate cu mobila

– Egiptenii care-l contesta pe Mubarak spun ca sustinatorii sai aflati in Piata Tahrir sint oameni platiti

– Armata nu se implica deloc. Tot ce se vede acum e ca militarii incearca sa apere Muzeul de Istorie si celelalte obiective. Pe fiecare strada se afla unul-doua tancuri .

Jurnal de Razboi, Prima postare: La Cairo, in ploaia de pietre

2 februarie 2011
de Cristian BOTEZ

Este ora 15.30, Cairo. De 1 ora sunt blocat intr-o cladire a unui hotel din Piata Tahrir, alaturi de alti 8 ziaristi. Unul dintre colegii mei de presa intalniti ad-hoc in haosul de pe strada, un  ziarist francez, a fost ranit la picior de o piatra aruncata din multimea de egipteni furiosi. Nu  ne spune nimeni unde putem gasi un medic si nu cred ca va veni vreunul aici. Angajatii hotelului au baricadat intrarea cu lanturi si cu seifurile din hotel. Patronul a facut o criza de isterie, a spus ca evacueaza hotelul daca mai iesim sa facem fotografii.  Am sosit azi-noapte la 2 in Cairo. Am dormit pe jos in aeroport pana dimineata, cand politia m-a lasat sa ies in strada sa caut o masina care sa ma duca in oras.  Sustinatorii lui Mubarak se confrunta cu protestatarii in piata Tahrir si ataca in valuri succesive cu pietre smulse din caldaram de pe strazile din imprejurimi. Sunt deja zeci de raniti in doar 2 ore de la inceputul conflictului. Militarii s-au retras in tancuri. Geamurile de la parterul cladirilor din jur au fost facut tandari.

Nota: textul de mai sus este dictat prin telefon. Nu am acces la internet. Nu pot posta sau trimite fotografii. Peste o ora Hotnews va publica o corespondenta telefonica pe care am facut-o pentru ei.

Update 1: ora 16.50 Situatia se agraveaza. Piata e plina de fum. S-au tras focuri de arma. Nu stiu deocamdata cine a tras. Tancurile sunt nemiscate. Valuri de oameni alearga unii dupa altii in toate directiile. Cativa incearca sa se catere pe tancuri. Incepe sa se intunece. Nu stiu ce se va intampla mai departe.

ps: Comentariile sunt moderate de cineva ramas in tara. Eu le voi vedea cand ma intorc. Cu bine, sper. Pana atunci, multumesc tuturor pentru sprijin.

Nota Ziaristi Online: Noi iti multumim, Cristi! Doamne, ajuta!

Posted in Cristi Botez, Dezvaluiri, Eveniment, EXTERNET, FOTO / VIDEO, Galerie, Marturii, Reportaj, TOP NEWS | Tagged , , , , , , , , | 4 Comments

Fundatia Soros controleaza si ICR si MAE. Pionul Armand Gosu

Armand Gosu. Intr-un cuvant: polivalent. Consilier personal al ministrului Afacerilor Externe al Romaniei, Teodor Baconschi (Baconsky) “pe zona de Est”, cu sotia de asemenea in MAE, ea, Secretar I, el, istoric, cu un doctorat in istoria Rusiei la Universitatea din Moscova (1995-1998), fost expert al Comisiei Tismaneanu, conferentiar universitar la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti, colaborator CADI – “o organizatie ce reuneste reprezentantii curentului libertarian, clasic liberal si ordoliberal in Romania” -, directorul ştiinţific al IICCMER, “sovietolog” si “gorbaciovist” (vezi foto din “Adevarul”), redactor sef adjunct al revistei “22” a GDS, membru al GDS dar si al conducerii Soros, la fel ca, pe vremuri, primul presedinte al GDS si simultan al Fundatiei Soros, Alin Teodorescu, etc, etc. Pentru detalii, vedeti SCHEMA de mai jos, in care se arata cum, pe langa consilierul minune, primul vicepresedinte al ICR, Mircea Mihaies e si sotul presedintei Soros – Romania, Ilona Mihaies, iar cel de-al doilea vicepresedinte al ICR, Tania Radu, este soata membrului Consiliului Director al Fundatiei Soros, Dan C Mihailescu. Desigur, e o intamplare cu totul si cu totul banala faptul ca presedintele ICR, Horia Roman Patapievici, ministrul de Externe Teodor Baconschi si consilierul sau, Armand Gosu, sunt cu totii membri ai Grupului pentru Dialog Social…

Posted in Dezvaluiri, Documente, EXTERNET, Galerie, TOP NEWS, Ziaristi Online | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments