Victor Roncea: Bravo, Elena Udrea! Rusinica, Mark Gitenstein!

La sfarsitul anului trecut ministrul Elena Udrea a interzis publicitatea in parcuri si copaci, rezervatii naturale, pe cladiri publice si istorice, monumente si edificii religioase, printr-un proiect de lege care a fost aprobat de Guvern inainte de Craciun. Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, a declarat ca va fi interzisa publicitatea pe aceste “suporturi”, inclusiv cea electorala, informa Mediafax. Toate bune si frumoase! De 20 de ani asteptam asta: sa nu mai vad carpe mincinoase cu sloganuri propagandistice, hamburgeri McDonalds si pasta de dinti otravitoare flendurand peste monumentele de sute de ani ale romanilor.

Legea Elenei Udrea interzice total amplasarea mijloacelor de publicitate in parcurile si rezervatiile naturale, pe cladirile reprezentand sedii ale autoritatilor administratiei publice locale si centrale, precum si pe cladiri si monumente istorice. Mai mult, se interzice afisajul publicitar pe gardurile sau in incinta cimitirelor, lacasurilor de cult si gradinilor publice, in intersectii, in sensurile giratorii, pe peretii pasajelor rutiere subterane si supraterane ori sub poduri si pe stalpii de sustinere a elementelor de semnalizare rutiera sau de circulatie.

Excelent! Doamne ajuta! ca scapam odata de intoxicarea vizuala prin care sunt prostiti copiii si amagiti naivii, murdarindu-ne zilnic ochii, orasele si natura.

Si totusi, ce se intampla astazi? Mister Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucuresti, ii cere premierului Emil Boc sa nu aprobe legea privind publicitatea stradala, promovata de Elena Udrea. Desi foloseste un limbaj diplomatic, Mark H. Gitenstein ii dicteaza lui Emil Boc ca legea Elenei Udrea privind piata outdoor “incalca principiile internationale de comert”, transmite Ziare.com citand Jurnalul National. Dar nu cumva, prin publicitatea agresiva, care ne sufoca stradal, ne sunt incalcate, in primul rand, drepturile noastre de a ne proteja monumentele si copiii?

“Nu cred ca este in intentia Guvernului dvs. sa aprobe o astfel de hotarare care nu respecta principiile de concurenta de pe piata UE si cele stabilite de Organizatia Mondiala de Comert, si principiile tratatului national la care investitorii americani au dreptul. Astfel de hotarari, indiferent de motivatie, nu conduc la imbunatatirea mediului de afaceri din Romania sau a perceptiei oamenilor de afaceri straini, inclusiv a companiilor americane care au nevoie de sprijinul nostru. Doresc sa va rog sa reexaminati aceasta legislatie cu grija si sa descurajati aprobarea acesteia de catre Cabinet in forma actuala”, ii comunica imperativ ambasadorul SUA premierului Boc.

In primul rand nu stiu de cand a devenit ambasadorul SUA reprezentantul UE si al OMC?! Parca chestiile astea doua au alti emisari, totusi. Si la ce “tratat national” se refera? Si ce principii? Principiile bunului simt nu sunt suficiente oare? Caci, sincer, ma indoiesc profund ca in Statele Unite ar fi permisa, de exemplu, pe gardul Cimitirului Arlington, o reclama la ciorapii Adesgo, sa zicem! Sau la Salamul de Sibiu si Palinca de Bihor, desi sunt mult mai sanatoase decat produsele “de serie” americane, care, zau, conform “principiilor” OMS (Organizatia Mondiala de Sanatate) ar trebui interzise in aceasta secunda (“as we speak”)!  Si, ce ar trebui atunci sa faca onor ambasadorul Romaniei la Washington? Sa protesteze printr-o scrisoare catre Obama, ajunsa la NYT inainte de a fi primita de destinatar? Este aceasta o practica diplomatica de cand cu WikiLeaks, de a transmite scrisorile catre un prim-ministru prin posta redactie unui ziar?

Ambasadorul SUA la Bucuresti mai precizeaza in scrisoarea sa ca pe 2 septembrie a avut o intalnire cu Elena Udrea, atragandu-i atentia asupra acestei probleme si primind la schimb toate asigurarile ei. Totusi, Elena Udrea a interzis publicitatea in parcuri, pe cladiri publice si istorice, prin proiectul de lege aprobat deja Guvern, sfidandu-se “cerinta” sa, dupa cum se lasa de inteles. Extraordinar: un ministru si prim-ministrul Romaniei nu au ascultat de un ambasador. Ce groaznic, va dati seama!?

Cu tot respectul pentru tara sa si mai putin respect pentru firmele pe care le reprezinta si care ne otravesc copiii zilnic, dar, daca domnul Gitenstein vrea sa conduca Guvernul Romaniei, trebuie mai inainte de asta sa-si ceara cetatenia romana – tinand cont ca a avut stramosi provenind din Basarabia, are mari sanse sa o primeasca rapid – , apoi sa candideze la alegeri, in 2012 si, daca este ales, de abia dupa aceea sa comande in dreapta si stanga, conform prerogativelor sale ipotetice. Pana atunci, prerogativele actuale de ambasador al unei tari straine nu ii permit sa modifice legi in Romania. Domnul Baconschi, chiar daca si l-ar dori pe domnul Gitenstein pe listele sale, in viitorul partid-fundatie la care presteaza, ar putea, desigur, sa-i explice aceasta domnului ambasador, la randul lui, conform prerogativelor sale, de Ministru de Externe al Romaniei.

Bravo, Elena Udrea!

Sursa: Roncea.ro

About ZiaristiOnline

Ziaristi Online isi propune sa promoveze media independenta electronica, cu precadere cea din spatiul de expresie romanesc, indiferent de frontierele actuale. Ziaristi Online este un site dedicat ziaristilor si fotografilor romani care au ales sau simpatizeaza libertatea de exprimare online si jurnalistilor de pretutindeni care sunt gata sa o apere. Ziaristi Online promotes the independent electronic media, especially from the Romanian expression space, regardless of the actual borderlines. Ziaristi Online is dedicated to the Romanian journalists and photojournalists who chose or side with the online freedom of expression and to those journalists from worldwide who are ready to defend it.
This entry was posted in Eveniment, Opinii, TOP NEWS, Victor Roncea and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

1 Response to Victor Roncea: Bravo, Elena Udrea! Rusinica, Mark Gitenstein!

  1. Pingback: Victor Roncea: Bravo, Elena Udrea! Rusinica, Mark Gitenstein! - Ziarul toateBlogurile.ro

Leave a comment